joi, 20 martie 2008

Cum se poate manipula cu statistica

There are three kind of lies: there are lies, damned lies and statistics.
Această butadă, atribuită lui Mark Twain(deşi se pare că nu el este autorul) îşi află perfecta ilustrare în România zilelor noastre.
Astfel, în presa din 20 martie 2008, citim următoarele despre obiceiurile de consum la români:
http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/796341/Dam-pe-bautura-mai-mult-decat-pe-mancare

şi în urma căreia rezulta că românii cheltuie mai mult pe băutură decît pe mîncare.

Reiau fraza din ziar: În cheltuielile românilor, ponderea băuturilor alcoolice şi răcoritoare a devansat-o pentru prima oară, anul trecut, pe cea a produselor alimentare.

Din cîte ştiu eu compania MEMRB analizează nu structura cheltuielilor ci valoarea, respectiv volumul vînzărilor, deci din cercetare nu se poate trage o concluzie privind structura cheltuielilor.

Să fi interpretat ziariştii eronat datele?

Nu de alta, dar una este structura coşului de consum şi cu totul alta structura vînzărilor de produse.

De exemplu, din datele INS, alimentele au o pondere de 37.50% în cheltuieli, din care băuturile alcoolice au 1.37% (vezi aici http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/ipc/a08/ipc02r08.pdf ).

Acuma, e adevărat că Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae relatează o întrecere între moldoveni şi munteni pentru a stabili care e mai straşnic la băutură(vă las să ghiciţi învingătorul), dar parcă e prea mare greşeala sau încercarea de manipulare.

Niciun comentariu: