duminică, 29 martie 2009

Încotro?

Mă tot întreb ce se va alege de neamul acesta, de adunătura aceasta gregară care nici măcar popor nu mai îndrăzneşte a fi.
Stau şi mă întreb şi mă minunez: ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar?
Nu înţeleg de ce toată lumea se agită să obţină o diplomă universitară, diplomă care nu preţuieşte mai mult decît greutatea unei coli A4.
Zilele acestea, discutînd cu cîteva persoane păţite, am aflat cum se desfăşoară examenele la o faimoasă universitate particulară de pe malul Dîmboviţei.
Nu numai că toate examenele sînt pe sistem grilă, dar grilele sînt cunoscute dinainte, ca şi răspunsurile aferente. Singurul efort pentru examen ar fi să memorezi succesiunea de a-uri, b-uri şi d-uri sau, mai simplu, copiuţe cu şirul răspunsurilor.

Se punea la un moment dat problema dacă un milion de maimuţe, dactilografiind la un milion de tastaturi ar scoate într-un număr foarte mare de ani una din marile cărţi ale umanităţii.
Teoretic se poate, dacă maimuţele ar lucra independent, dar mă întreb: care e diferenţa esenţială între un absolvent al unei astfel de universităţi şi ruda noastră primată?

Ce rost mai are tot circul asta, toată ipocrizia fetidă? De ce nu se procedează mai cinstit, ca la piaţă: cît e diploma? 5 lei; da vă dau două cu 8 lei.
Măcar aşa ar răsufla şi oamenii mai liniştiţi şi nu ar muri învăţînd succesiunea de a, b, c, d, e precum "mustăciosul Davidică de la Fărcaşa care...a murit, sărmanul, înainte de vreme, înecat cu pronumele conjunctive, pieritu-le-ar fi numele să le piară, că au mâncat juvaier de flăcău".

7 comentarii:

Tester spunea...

ehe... asta e un fel de rade ciob de oala sparta... ca nici ASE-ul nu e mai departe, poate ca aici examenele nu se dau in felul ala, dar unele se iau/pica intr-un mod mult mai batjocoritor la adresa studentului

Daniel Pele spunea...

Se poate să aveţi dreptate, dar cu exemple concrete puteţi veni?

D spunea...

ASE-ul nu e chiar ca Spiru, dar are si momentele sale... Si va dau eu un exemplu: Felicia Alexandru.
"Doamna" respectiva a venit in prima zi si ne-a zis ca ea nu e ca ceilalti profi, ca ea face lucrurile diferit. Ce dreptate avea! Numai ca in sens 100% negativ...
1. Intarzia de obicei 30 de minute la curs, cu scuza ca "e o zi frumoasa afara", dar totusi facea prezenta!
2. N-a venit la vreo 3 cursuri, desi am asteptat-o ca idiotii in sala.
4. Orice intrebare primea un raspuns pe un ton de genul: "voi sunteti idioti, eu sunt cea mai desteapta".
3. Am sustinut examenul la fiscalitate pe data de 28 mai. Pe 10 iunie, cand teoretic mai erau doar doua zile pentru plata restantelor, noi nu aveam inca rezultatele. Acestea au fost postate abia pe 11 iunie, adica la doua saptamani dupa ce s-a dat examenul. Va intreb eu: ce sa faca un student care nu stie daca a trecut sau nu? Sa indure cozile infernale din ultimele zile si s-o binecuvinteze pe "doamna" profesoara? Asta in conditiile in care in regulament e specificat clar ca in 4 zile lucratoare se dau rezultatele...
Mai sunt si alte exemple... Din pacate, de obicei e vorba de oameni in varsta, care au impresia ca anii lor in invatamantul ceausist le permit orice. As mentiona bineinteles pe "cel ce nu se mai pensioneaza", Moisa Altar, mare autor si care da in examen subiecte cu totul pe langa ce s-a predat...

Daniel Pele spunea...

Oamenii în vîrstă au să zicem ceva circumstanţe atenuante. Ce te faci însă cu cei tineri care excelează în rele?

elena spunea...

Din pacate nu prea ai ce face. Asta este modelul prezentat , pe acesta il urmam. Toata aceasta situatie este cel mai bine descrisa de zicala:"Pestele de la cap se strica." Pentru ca tinerii sa nu exceleze in rele trebuie ca sa nici nu avem posibilitatea de a le face. Simplu si totusi complicat , dar asta ar fi solutia.

Tivadar Emanuel spunea...

Mare adevar grait ...stiu si eu persoane care invata succesiuni de a-uri, b-uri ... pacat ca s-a ajuns pana aici.

Unknown spunea...

eu am terminat acea facultate iar in prezent urmez un master la ase. intradevar subiectele la majoritatea examenelor se stiau dinainte dar erau si examene la prima vedere. partea interesanta e ca profesorii care predau acolo chiar stiu despre ce vorbesc la curs/seminar deci nu sunt oameni pusi aiurea.

de ce alearga lumea dupa diplome ? simplu : pt ca desi lucrez inca dinainte sa intru la facultate in domeniu programarii web (site-uri,baze de date..etc) exista patroni/angajatori pt care o simpla foaie A4 reprezinta mai mult decat cunostintele practice.
asta desi , chiar daca ai termina ase sau politehnica, nu ai putea dobandi doar din studiile facultatii cunostintele (minime) necesare pt un astfel de domeniu; ci doar stand inchis in camera cu zeci de carti , siteuri , pdf-uri si alte lucruri intoarse de google.

dupa parerea mea ar trebui ca pentru cei ce lucreaza inca din studentie intr-un anumit domeniu, dupa un nr de ani (2-3) sa-si poata echivala profesia printr-o diploma sustinuta printr-un test/examen la o institutie publica : te evaluezi si daca meriti iei diploma daca nu facultate/master.
cunosc persoane atat din spiru cat si din ase care au terminat o facultate intr-un domeniu si lucreaza intr-un alt domeniu ce nu are nici un punct de legatura cu diploma dobandita.
ciudat , nu ?