luni, 23 martie 2009

Prostii

Nu îmi propun să dau o definiţie sintetică a prostiei, întreprindere deopotrivă complicată şi periculoasă. Într-o descriere analitică, cred că prostul este cel care nu se pune pe sine şi lumea înconjurătoare sub semnul întrebării, cel care distinge doar în alb şi negru, pentru care infinitatea de tonuri de gri este inconfortabilă şi agresivă.
Prostul este acela care vede doar numere naturale, care ştie de 0 şi 1, dar refuză să admită că între acestea două există o varietate infinită de alegeri.

Plec de la premisa că noi cu toţii avem dreptul să fim cel puţin o dată în viaţă proşti.
De asemenea, fiecare dintre noi este sortit ireparabil prostiei, cu o frecvenţă variabilă, în funcţie de convergenţa unor factori de mediu, personalitate, alegeri personale şi sociale.

Nu întotdeauna prostia este periculoasă , ba de multe ori capătă valenţe estetice ori patriotice, atunci cînd ia forma asimptotică a colectivităţii. Dacă un om iese cu baioneta în faţa unui tanc vorbim de prostie, dacă o mie de oameni fac lucrul acesta, vorbim de un act de eroism.

Dintre multele forme de prostie în momentul de faţă, pentru România, mi se pare cea mai periculoasă prostia cu diplomă, prostia disimulată sub ţidule universitare.
Din observaţiile proprii, prostul cu diplomă este o specie în plină înflorire în zilele noastre. Nu are un areal bine localizat, fiind răspîndit deopotrivă în cafenelele din Dorobanţi sau într-o şcoală de provincie. De regulă ocupă în societate poziţii care reclamă o interacţiune cu semenii: sînt funcţionari publici, ziarişti, profesori, parlamentari, poliţişti şi lista poate rămîne deschisă.

De cele mai multe ori ceea ce au în comun toţi aceşti oameni este o impostură ascunsă cu grijă, o aprigă dorinţă de parvenire, o sfîntă lejeritate pentru încălcarea tuturor regulilor. Judecata lor este binară, de tip sau/sau, fără nuanţe, fără dileme.

Prefer prostia pură, brută şi cinstită; mă intrigă prostia şcolită, neputinţa ori nevoinţa de a spune nu ştiu, infatuarea pompoasă şi spoiala academică.
Pare-se că sîntem pe drumul unei deveniri ciudate, în care alegătura după diplome universitare şi ranguri academice nu face decît să crească numărul celulelor putrede ce atacă societatea românească.

Avem nevoie iute de un leac, altfel riscăm să fim peste 20-30 de ani o adunătură bizară de parameci şi amibe, cu cîte o diplomă în prelungirea fiecărui cil.

P.S. A se lua aminte: nici aceste rînduri şi nici autorul lor nu scapă blestemului prostiei! Am zis!

Un comentariu:

Anonim spunea...

etimologic prostia inseamna: inainte de a sti ,desigur acest lucru nu este unul rau(depinde de cultura care a impins natia in prezent si de modul in care individul relationeaza si se lasa condus in timpul sau modern),dar cum multe alte lucruri devin peiorative(ca de exemplu cuvantul taran care la noi a prins un sens de jignire:ca un cowboy,fermier sau cum ii mai zice e mai interesant decat un om care iti lucreaza pamantul<>dar nu asta e scopul),asa se pot denatura multe sensuri,mai ales cand nu le stim nici noi originea precum nu o stim pe a noastra si devenim cioturi de articole ca pe wikipedia.Daca intrebi un mare om "cu carte" ce inseamna naiv, el iti va da un sinonim : prost(cu sens periorativ desigur),dar daca ii spui ca el este sinonimul,la prost nu la naiv,se va infumura si va tranti acolo doua nonsensuri care sa ii eludeze orgoliu.Mai bine decat sa ii explici l-ai trimite la origini...ale cuvantului,adica la etimologie: naiv vine de la nativ...adica precum un copil,neinvatat,deci un prost cu sens adevarat...dar degeaba explici unui perete pentru ca e greu sa te lovesti de inca o alta caramida din el.Acest reply este pur si simplu unul literar si sociologic,neavand legaturi conflictuale