marți, 27 aprilie 2010

Gala Profesorului Bologna

Cum a trecut multă vreme de cînd pagina virtuală a suportat cerneala-mi pixelată, era timpul ca revenirea să fie una memorabilă.

Și iată revenirea pe blog coincide cu un eveniment asupra căruia nu aveam nici cea mai mică urmă de așteptare. E vorba de Gala Profesorului Bologna, proiect organizate de către ANOSR și despre care puteți afla detalii accesînd această pagină.

Cum am ajuns eu să fiu considerat de către studenți prof tare” e un mister asupra căruia încă nu m-am dumirit. De ce eu și nu alții din pleiada de magiștri care le populează existența? Poate voi primi răspunsuri în curînd.

Acum însă vreau să povestesc cum am primit eu această veste și trăirile pe care le-am avut cu ocazia aceasta.

Luni, pe 19 aprilie, am primit un email prin care eram anunțat că în urma procesului de selecție am fost declarat Profesor Bologna și eram invitat la festivitatea de decernare a premiului, ce urma să aibă loc vineri, 23 aprilie, la Timișoara.

Dintru început am fost surprins; nu mă așteptam la așa ceva și nu știam ce importanță să acord acestui fapt. Mai apoi reflectînd pe îndelete mi-am dat seama de sensul acestui premiu. În fond, vine să-mi confirme ideile pe care le nutream de mult despre rolul profesorului într-o universitate.

Am crezut mereu că profesorul nu este un simplu furnizor de cunoștințe, la fel cum a fi profesor nu presupune o meserie cu program fix. Profesorul trebuie să aibă pasiunea unui violonist, deschiderea intelectuală a unui om al Renașterii, puterea de disimulare a unui actor. Pentru el studentul nu este un client, ci un partener în truda nesfîrșită a cunoașterii.

Cred că universitatea înseamnă mult mai mult decît ziduri, aparatură și laboratoare; universitatea de definește în primul rînd prin comuniunea dintre magister și elev, prin spiritul mereu viu ce însoțește această legătură. Desfid pe cei care cred că rolul universității(în ciclul prim, de licență) este acela de a zămisli specialiști: specializarea se poate infiripa abia după ce ogorul intelectual a fost pregătit temeinic, pentru că nu poți fi specialist fără a avea o minimă cultură umanistă și științifică. Îmi e greu să-mi imaginez de pildă un specialist în analiza seriilor de timp care nu a citit vreodată despre evoluția concepțiilor asupra timpului din vremea antichității grecești pînă în zilele noastre.

Și mai ales cred cu tărie în vorba lui Noica, pentru care școala era un loc unde “nu se știe cine dă și cine primește”.

Cu mintea plină de aceste gînduri și de multe altele am pornit, la ivirea zorilor, în lunga călătorie spre Timișoara. 9 ore lungi și pline de neprevăzut se așterneau în calea mea și mă simțeam deja călător pe un drum inițiatic. Ce-i drept, eram pregătit cu merinde pentru trup și minte și speram doar la un drum liniștit cu cît mai puține arătări ale hazardului. Călătoria, deși plină de peripeții și extrem de istovitoare, a fost una plăcută! Am întîlnit oameni interesanți, mi s-au depănat prin fața ochilor peisaje din altă lume, dar lucrurile astea merită o postare separată.

Drumul a fost mai plăcut și pentru că am călătorit împreună cu colega Elena Bojeșteanu, de la Catedra de Monedă, care m-a făcut să mai cred în oamenii tineri din țara asta și în schimbarea atît de necesară.

Festivitatea în sine a fost extrem de emoționantă; nu e o ocazie comună să vezi laolaltă zeci de profesori, din toate colțurile țării, care se bucură de aprecierea adevărată a studenților lor.

Aveam pregătite de pe drum cîteva fraze potrivite momentului, însă clipa urcării pe scenă și înmînarea premiului m-au copleșit în asemenea măsură încît am recurs la resursele de spontaneitate și am îngăimat cîteva fraze de moment.

Pînă la urmă, satisfacția supremă a unui profesor este aceea că a reușit să sădească în sufletul și mintea elevilor săi setea de cunoaștere. Și ce poate fi mai frumos și mai emoționant decît să primească înapoi aprecierea și recunoașterea acestora?

Mi-aș dori să ating o vîrstă venerabilă și să pot vedea cum foștii mei studenți m-au depășit profesional și s-au depășit pe sine.

Căci, vorba lui Vasile Pârvan, Cînd oamenii te urcă în vîrful piramidei sociale, trebuie să arzi tot sufletul tău pentru a rămîne acolo; nu pentru tine, că tu eşti un om, trecător, dar pentru oameni, pentru idealul lor pe care tu nu trebuie să-l laşi să decadă, pentru sublimul pe care trebuie să-l faci să înflorească în inima contemporanilor tăi, chiar de-ar fi să-l creşti cu tot sîngele vieţii tale, pe care numai o dată o ai”.

Mulțumesc studenților mei și sper să le pot oferi în continuare motive de bucurie!

10 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari!!...Da, cred ca profii de la statistica/econometrie/SCN sunt unii din cei mai tari profi pe care i-am avut in facultate, desi...materiile nu pot sa spun ca m-au pasionat la maxim, dar au fost explicate cum trebuie. Poate si pentru ca era un colectiv tanar, care stia sa se apropie de noi. E ceva sa fii declarat "cel mai tare prof", asa ca la mai multe premii de genul asta, cred ca asta e una din cele mai mari satisfactii in meseria de profesor: sa fii apropiat de studenti si sa culegi meritele astea. Nu-i usor sa comunici cu o "adunatura de pusti":)

Daniel Pele spunea...

Într-adevăr este o satisfacție uriașă, mai ales că nu vine în urma unei analize reci, ci vine din căldura sufletelor studenților.

ANA MARIN spunea...

Felicitari pentru premiu! Frumoasa postare si cat mai multe parteneriate interesante alaturi se studenti:)!

Laura spunea...

Felicitari pentru premiu!!! Si pentru blog.

a.v. spunea...

În sfârşit aveţi recunoaşterea meritelor şi o infirmare a imaginii de "căpcăun" pe care aveaţi impresia că aţi răspândit-o printre studenţi! Nu v-aţi aşteptat la premiu? Cu atât mai mare mi-este bucuria ca l-aţi primit! Spuneaţi ca nu ştiţi cum aţi ajuns să fiţi considerat "prof tare", ei bine, să încerc un răspuns. Cred că tuturor celor care m-au întrebat ceva de dvs am început prin a le spune o fraza, devenită tic verbal datorită repetării, şi anume: este unul din profii datorită căruia am ales statistica! Acum să depăn puţin până la ziua când v-am cunoscut...era undeva pe la începuturile facultăţii când ne-aţi prezentat ANOVA la un curs al dlui decan de atunci (de statistică). Ce-am înteles la acel curs? Cu părere de rău spun că mai nimic... Însă au urmat seminariile cu dvs şi am descoperit o altă formă de predare, de învăţare. Culmea, ajungeam acasă cu noţiuni deja închegate! A trecut semestrul şi deja începeam să ne rugăm să ne cădeţi profesor! Pentru simplul fapt că pe marea majoritate i-aţi făcut să înţeleagă statistică, econometrie ş.a. Eraţi printre puţinii profesori tineri care încercau apropierea cu studenţii, o comunicare mai relaxată, lipsită de rigiditatea diferenţei de statut. Şi se vedea că în ceea ce faceţi puneţi pasiune şi nu era doar o meserie, lucru valabil şi astăzi. De ce vă apreciem? De ce v-aţi câştigat titlul? Pentru că sunteţi un bun profesor şi un om cu multiple cunoştinţe, cu pasiune pentru ceea ce face. Pentru că sunteţi genul de om care scrie pe bune o recomandare şi nu te pune să o redactezi singur, pentru că aţi căutat să vă apropiaţi de noi, pentru că răspundeţi la mailuri, pentru că aţi lăsat dechisă uşa spre comunicare (care dacă nu s-a realizat a fost într-o mare proporţie din vina noastră). În sfârşit, pentru că nu aţi uitat să fiţi om, înainte de a fi profesor şi pentru că aţi încercat, uneori fără succes (iar din vina noastră+alte motive care şi-ar merita o altă dezbatere),să ne insuflaţi pasiunea nu numai pentru statistică, ci pentru ceea ce facem.
Felicitări! Vă apreciez pentru că dvs continuaţi să practicaţi o meserie pe care eu n-aş putea să o fac în veci, cu atât mai puţin să-i acord pasiunea pe care o văd la dvs.
Mă înclin şi îmi scot pălăria în faţa dvs şi mi-aş dori, ca statistician, să ajung să ştiu măcar jumătate din cât ştiţi dvs!

Laura Turbatu spunea...

V-am spus ca sunteti Robin Hood! :)

Felicitari, Dnul Profesor! Povestea dumneavoastra despre calatoria la Timisoara si despre valorile legate de universitate si cunoastere este foarte frumoasa si cu esenta...va urez ca in continuare sa ramaneti la intaltime si pentru momentele in care realitatea este potrivnica idealurilor, iata aici licoarea magica:
http://www.youtube.com/watch?v=-b7qaSxuZUg

Daniel Pele spunea...

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

Cazacu Eugen spunea...

Sunteti un prof tare, asta e clar! Stiu ca puneti toata pasiunea din lume atunci cand incercati sa ne transmiteti o frantura din cunostintele dvs, stiu ca va doriti ca elevii carora le predati sa ajunga undeva departe privind statistica/econometria, poate chiar sa va depaseasca. Pana la urma, asta ar trebui sa fie visul oricarui profesor, sa stie ca a ajutat la implinirea viselor celor carora le-a predat. Si satisfactia este pe masura.
Dar pentru mine, care nu excelez la econometrie (cu toate ca am avut 10 la statistica) , sunteti un prof tare mai mult din alt motiv, si o sa va citez: "cînd, umblînd aiurea prin smîrcurile din Lunca Dunării, i-am adus la disperare pe ai mei părinţi, de altfel paşnici vieţuitori ai meleagurilor unde zaibărul se împleteşte artistic cu pîrjoala de oaie jertfită în miez de toamnă". M-am regasit in aceasta fraza si mi-am adus aminte de ce mi-e dor de casa si de ce ma simt atat de bine cand merg pe drumul ce leaga Corabia de Dabuleni. Am citit tot ce ati postat pe site si pe blog si mi-a placut...sunteti un prof tare pentru ca aveti si aceasta preocupare, literara, in afara de pasiunea dvs - statistica, e mare lucru! In incheiere, va urez La multi ani! Sa aveti multa sanatate, ca-i mai buna decat toate, sa continuati sa fiti un prof tare si sa se implineasca tot ce va propuneti, acum si pe viitor!

MM spunea...

Dumeavoastra chiar va place meseria pe care o faceti? Nu e cumva aberant ca pt. a preda in facultate se cere si doctoratul care presupune munca de cercetator, ceea ce nu prea are legatura cu ce faci ca profesor in facultate?

Daniel Pele spunea...

Salut!
Să știi că îmi place foarte mult, altfel nu aș fi rămas 11 ani în sistemul de învățămînt.
Cît despre chestiunea cu doctoratul, nu mi se pare aberant, dacă e făcut cum trebuie. Un doctorat comme il faut te maturizează intelectual, îți poate deschide noi perspective și evident că asta e de ajutor în lucrul cu studenții.
Dar, ca de obicei, rămîne la latitudinea fiecăruia cît și cum să se implice!